Statut SRP

1. Denumirea                

Societatea Romana de Pneumologie (S.R.P.)

application

Descarca statutul Societatii Romane de Pneumologie

2. Scop si obiective 

S.R.P. este o organizatie profesionala si stiintifica, nonprofit, cu personalitate juridica, formata in vederea organizarii si promovarii relatiilor profesionale si sociale ale membrilor sai in contextul luptei impotriva tuberculozei si a altor afectiuni respiratorii.

S.R.P. (fosta "Societatea Romana de Pneumoftiziologie") este continuatoarea primelor organizatii neguvernamentale din Romania care si-au dedicat activitatea luptei antituberculoase: "Societatea pentru profilaxia tuberculozei" (1901), "Societatea pentru studiul tuberculozei" (1929) si "Societatea de Ftiziologie" (1963).

S.R.P. isi propune urmatoarele obiective:

2.1. Sa contribuie la formarea si perfectionarea specialistilor pneumologi la nivelul standardelor internationale.

2.2. Sa sprijine prin toate mijloacele pregatirea si dezvoltarea medicilor tineri, selectionati dupa criteriile pregatirii si calitatilor profesional-stiintifice.

2.3. Sa sprijine cercetarea stiintifica de specialitate si valorificarea acesteia in tara si strainatate.

2.4. Sa sprijine aplicarea practica a programelor nationale antituberculoase si a actiunilor in domeniul prevenirii si combaterii bolilor respiratorii.

2.5. Sa actioneze in vederea obtinerii sprijinului financiar si logistic din partea organizatiilor filantropice si a unor sponsori din tara si strainatate pentru sustinerea si indeplinirea tuturor obiectivelor propuse.

2.6. Sa participe la activitatile vizand cresterea calitatii profesionale si deontologice a actului medical.

2.7. Sa colaboreze cu forurile internationale de profil precum si cu societatile medicale din tara si strainatate.

2.8. Sa stimuleze, sa sprijine si sa organizeze schimburile profesional-stiintifice de informatii si de experienta ale membrilor sai cu parteneri din tara si strainatate.

2.9. Sa initieze activitati bazate pe principiul autofinantarii, destinate sa asigure resursele necesare realizarii obiectivelor propuse.

2.10. Sa apere, sa promoveze si sa reprezinte interesele pneumologilor in relatii cu alte institutii sau organizatii.

2.11. Sa organizeze Congrese nationale si internationale.

3. Membrii 

S.R.P. este o asociatie deschisa tuturor celor care accepta STATUTUL societatii si care doresc sa activeze pentru realizarea scopului si obiectivelor prevazute la art. 2.

Societatea are membri titulari si membri de onoare. Membrii titulari pot fi medici specialisti pneumologi, rezidenti de pneumologie sau alte persoane cu studii superioare: medici de medicina de familie si de alte specialitati, farmacisti, biologi, etc. In cazul acestora din urma, este necesara recomandarea a cel putin 2 membri cu vechime de minim 2 ani in S.R.P.

3.1 Pentru a deveni membru titular, solicitantul trebuie sa depuna o cerere, sa fie de acord cu STATUTUL si cu obiectivele S.R.P., sa achite cotizatiile anuale si sa contribuie la realizarea scopurilor si obiectivelor acesteia. Comitetul de conducere al S.R.P. respective acorda titlul de membru sau poate respinge cererea daca solicitantul nu indeplineste conditiile pentru a deveni membru al S.R.P.

3.1. Titlul de membru de onoare se poate conferi unor personalitati din tara sau strainatate, cu merite deosebite in sfera de activitate a S.R.P.

3.2 Titlul de presedinte de onoare se poate conferi unui fost presedinte al S.R.P. pentru merite deosebite in conducerea Societatii.

3.3 Titlurile de membru de onoare si de presedinte de onoare se acorda la propunerea Comitetului de Conducere, de catre Adunarea generala, prin vot, cu majoritatea simpla a celor prezenti. Ambele titluri se acorda pe viata.

3.4 Cuantumul cotizatiilor membrilor S.R.P. va fi stabilit anual de catre Comitetul de Conducere al S.R.P. In cazul in care intr-o familie doi sau mai multi membri sunt medici pneumologi, unul dintre ei va plati cotizatia intreaga, iar ceilalti numai 25%, urmand a primi un singur exemplar din revista.

4. Drepturile membrilor

4.1. Sa contribuie la rezolvarea problemelor profesionale si organizatorice ale S.R.P. prin exprimarea opiniilor, propuneri si vot.

4.2. Sa aleaga si sa fie alesi in organele de conducere ale societatii.

4.3. Sa participe la manifestarile stiintifice ale S.R.P., sa prezinte lucrari la aceste manifestari si sa propuna lucrari spre publicare in tipariturile societatii.

4.4. Sa faca parte din comisii de experti organizate de S.R.P. sau solicitate de alte foruri din tara si strainatate.

4.5. Sa fie alesi ca delegati care sa reprezinte societatea la manifestari stiintifice si reuniuni organizatorice in tara si strainatate.

4.6. Sa beneficieze de premii si distinctii acordate de societate pentru lucrari stiintifice valoroase sau merite organizatorice deosebite.

4.7. Sa beneficieze de sprijinul S.R.P. in relatiile profesional-stiintifice internationale (burse, stagii, cursuri, schimburi de experienta, congrese etc.)

4.8. Sa se retraga din S.R.P. la cerere.

5. Obligatiile membrilor

5.1. Sa respecte prevederile STATUTULUI S.R.P. si sa plateasca cotizatia anuala.

5.2. Sa participe la viata societatii, contribuind la realizarea obiectivelor statuare.

5.3. Sa nu desfasoare activitati politice in cadrul societatii si nici activitati daunatoare prestigiului societatii.

 

6. Pierderea si redobandirea calitatii de membru

6.1. Calitatea de membru al S.R.P. se pierde in mod automat prin neachitarea cotizatiei timp de un an calendaristic.

6.2. Calitatea de membru al S.R.P. se retrage prin hotararea Comitetului de Conducere, pentru abateri grave de la deontologia medicala, sanctionate ca atare de Colegiul medicilor sau pentru abateri penale.

6.3. Redobandirea calitatii de membru in cazul pierderii acesteia datorita neachitarii cotizatiei se obtine in urma achitarii cotizatiei restante.

6.4. Redobandirea calitatii de membru in urma pierderii acesteia datorita abaterilor deontologice sau penale se poate obtine dupa minim doi ani de la data excluderii. Aprobarea de redobandire a calitatii de membru se da de catre Comitetul societatii, cu majoritatea simpla de voturi.

 

7. Organizarea

7.1. S.R.P. este organizata dupa normele generale de organizare ale unei societati nonprofit cu statut de persoana juridica.

7.2. Are sediul in Bucuresti, la Institutul National de Pneumologie "Marius Nasta", Soseaua Viilor, nr. 90, sector 5.

7.3. Organele de conducere ale S.R.P. sunt:

a) Adunarea generala a membrilor: se intruneste la interval de doi ani cu prilejul Congreselor nationale si alege Presedintele si Comitetul de Conducere.

b) Comitetul de Conducere: ales de Adunarea generala, este alcatuit dintr-un numar de membri proportional cu numarul membrilor societatii (1 la 20 de membri titulari). Comitetul se intruneste cel putin o data pe trimestru. Acesta convoaca Adunarile generale ordinare si Adunarile generale extraordinare, daca asemenea adunari se impun si organizeaza alegerile pentru organele de conducere. Mandatul de membru al Comitetului de Conducere este de doi ani. Presedintele si Secretarul General nu pot detine succesiv mai mult de doua mandate. Comitetul de Conducere include ca membri de drept, pe presedintele de onoare precum si pe presedintele si secretarul general din mandatul precedent.

c) Biroul Operativ: este ales de catre Comitetul de Conducere dintre membrii sai cu prilejul sedintei de constituire. El este alcatuit din: presedinte (ales de Adunarea Generala), 4 - 6 vicepresedinti (intre care un prim-vicepresedinte), un trezorier, un secretar general si un secretar adjunct. Biroul Operativ se intruneste in sedinte convocate ori de cate ori este nevoie intre sedintele ordinare ale Comitetului de Conducere.

d) Biroul Operativ poate desemna, pe termen de un an, un numar de pana la 12 consilieri dintre membrii S.R.P. cu activitate deosebita pe plan stiintific si/sau organizatoric sau dintre cadrele didactice din centrele universitare nereprezentate in Comitet. Calitatea de membri consilieri o au si presedintii sectiilor, cercurilor si grupurilor de experti in baza articolului 7.7. al prezentului STATUT.

e) Investitiile materiale precum si cheltuielile financiae care depasesc echivalentul in lei a sumei de 500 USD vor fi discutate in sedintele trimestriale ale Comitetului de Conducere si vor fi efectuate numai cu avizul acestuia.

7.4. Atributiile organelor de conducere:

a) Adunarea generala dezbate si aproba rapoartele de activitate prezentate de Comitetul de Conducere, de Colegiul de redactie al revistei, de Comisia de revizie, proiectele de program si propunerile de modificari ale STATUT-ului prezentate de Comitetul de Conducere, ca si deciziile de exceptie adoptate pe durata mandatului Consiliului de conducere.

b) Comitetul de Conducere asigura, pe durata mandatului sau, realizarea programului aprobat de Adunarea generala. Comitetului i se supun spre dezbatere si aprobare rapoartele si planurile trimestriale ale Biroului Operativ, ca si deciziile de exceptie impuse de necesitati urgente.

c) Biroul Operativ coordoneaza activitatea Societatii si ia decizii in conformitate cu hotararile Adunarii generale si ale Comitetului de Conducere. De asemenea, Biroul Operativ reprezinta S.R.P. in relatiile curente cu institutiile si organizatiile din tara si strainatate. El prezinta spre dezbatere si aprobare Comitetului de Conducere rapoarte si planuri de activitate trimestriale si materialele ce urmeaza a fi supuse Adunarii generale la incheierea mandatului.

d) Sarcinile specifice ale membrilor Comitetului de Conducere si ale Biroului Operativ sunt prevazute in regulamentul de functionare elaborat conform articolului 10.1.

7.5. Comisia de revizie, alcatuita din trei membri alesi de Comitetul de Conducere, are sarcina de a verifica periodic gestiunea financiara a Societatii, de a informa Biroul Operativ si Comitetul de Conducere asupra rezultatelor verificarilor efectuate si a prezenta, la incheierea mandatului, un raport final in fata Adunarii generale. Comisia de revizie isi alege un presedinte dintre membrii sai.

7.6 Filialele si cercurile S.R.P. La nivelul judetelor si a municipiului Bucuresti se pot constitui filiale (cu minimum 15 membri titulari) sau cercuri (cu mai putin de 15 membri). Acestea isi aleg Comitete de Conducere de 3 - 5 persoane la filiale si 2-3 persoane la cercuri, care la randul lor isi aleg Biroul Operativ alcatuit din presedinte si un secretar. Mandatul celor alesi este de patru ani. Atributiile organelor de conducere mentionate sunt:

a) Sa organizeze la nivel local activitatile stiintifice ale Societatii (sedinte periodice de comunicari si/sau referate, manifestari interjudetene sau nationale, schimburi de experienta, conferinte etc.)

b) Sa initieze si sa stimuleze actiuni vizand realizarea obiectivelor S.R.P. si a hotararilor Adunarii generale ale S.R.P.;

c) Sa sustina prestigiul si interesele Societatii in fata autoritatilor si institutiilor locale;

d) Sa convoace anual toti membrii filialei sau cercului, in vederea analizei activitatii depuse de Comitet si formularii planului pentru anul urmator;

e) Sa informeze anual, sau la cerere mai frecvent, Comitetul de Conducere al S.R.P. asupra activitatii desfasurate si sa depuna eforturi pentru cresterea numarului membrilor si a resurselor financiare ale Societatii.

f) Alegeri pentru completarea in cazuri speciale a locurilor ramase vacante ca urmare a incheierii de catre unii membri a activitatii inainte de expirarea mandatului.

7.7 In cadrul S.R.P. isi desfasoara activitatea 4 departamente distincte: departament de terapie intensiva respiratorie, de endoscopie toracica, de pneumologie pediatrica si de combatere a tabagismului. Fiecare departament va fi coordonat de un presedinte, 2-3 membri si un secretar, alesi de catre membrii departamentului respectiv. Alte filiale, cercuri si grupuri de experti se pot constitui pentru diferite competente specializate din cadrul pneumologiei, in conditiile stabilite de Comitetul de Conducere (vezi punctul 10.1)

 

8. Statutul revistei

Societatea editeaza revista "Pneumologia".

Costul abonamentului pentru revista se percepe anticipat, impreuna cu cotizatia anuala. Colegiul de redactie este constituit din membrii Comitetului de Conducere. Colegiul de redactie alege redactorul sef care va propune spre aprobare Biroul redactional compus din: redactor sef, doi redactori sefi adjuncti si 2 - 3 secretari de redactie. Redactorul sef va lua parte la sedintele Comitetului de conducere, chiar daca nu este membru al acestui comitet. Comitetul de Conducere poate schimba membrii sau completa componenta Biroului de redactie.

Biroul redactional stabileste structura revistei, care va fi supusa aprobarii Colegiului de redactie. Sediul redactiei revistei este la sediul S.R.P.

 

9. Afilieri

S.R.P. este afiliata la Asociatia Medicala Romana (A.M.R.) si la Uniunea Internationala contra Tuberculozei si Bolilor Respiratorii (U.I.C.T.M.R.) cu sediul Paris, Societatea Europeana de Boli Respiratorii (ERS), Societatea de Pneumologie de Limba Franceza (SPLF).

Afilieri la alte organisme nationale si internationale se fac la propunerea Biroului Operativ, validate de Comitetul de Conducere.

 

10. Dispozitii finale

10.1. In functie de necesitati, Biroul Operativ va elabora regulamentul privind detaliile aplicarii prevederilor prezentului STATUT, regulamente ce vor fi supuse aprobarii Comitetului de Conducere.

10.2. Alegerea Presedintelui si a Comitetului de Conducere se face prin vot secret; cazurile de balotaj se rezolva potrivit normelor regulamentare (vezi 10.1.)

10.3. Daca in intervalul dintre doua Adunari generale apar necesare completari sau modificari ale STATUT-ului, acestea vor fi propuse de catre Biroul Operativ si aprobate de Comitetul societatii, urmand a fi ratificate cu ocazia primei Adunari generale.